Vedeţi, cum să spun... călătorim uneori spre meleaguri străine cu cîte o prejudecată legată de personalităţi sau evenimente notabile. Uneori simţim că e ultimul loc în care vom sta, alteori că e doar o vacanţă. Cînd m-am mutat pe litoral, ştiam că acolo îşi trăise ultimele decenii Ovidiu şi am perceput locul ca pe unul în care îţi consumi nostalgii, deşi dobrogenii sunt mai curînd orientaţi spre prezent şi viitor decît spre trecut...Probabil că această prejudecată cu care plecăm ne atinge într-un anumit fel zilele de după. În amintirea trecutului, lui Ovidiu edilii i-au dedicat numele unui liceu şi al unei pieţe...care este în centrul vechi al oraşului.
Cînd am ajuns în Botoşani, am avut iarăşi sentimentul acela că voi fi în vacanţă. Cu sentimentul acesta au trecut deja 10 ani şi nu cred că voi pleca prea curînd. Prejudecata mea legată de Botoşani avea legătură cu Eminescu. Mi-a plăcut oraşul pentru că, mă gîndeam eu înainte de a ajunge, dacă el ar fi vrut să moară la mare, aici sigur i-a fost dor să trăiască. O dată pe an, tot în centrul vechi, la biserica Uspenia unde a fost botezat, părintele aminteşte la liturghie de cîteva ori numele lui. Botoşănenilor nu ştiu cît de drag le este oraşul sau Eminescu, dar i-au închinat şi ei cîteva edificii.... un parc, un liceu, un bulevard, o librarie, o statuie, un teatru... Chestie de percepţie. Acum am ajuns unde vroiam la început. La percepţie, adică mai exact la vedere, la privire, la ochi. Îmi place Eminescu pentru că are o specială percepţie a ...vederii. Sunt foarte multe versuri legate de ochi, privire, uitătură, căutătură. Cîteva mi-au atras şi mie privirea, (cele mai multe le-aţi mai văzut probabil):
“Privindu-mă cu ochii, în care-aveai un cer,...”.
“De-al genei tale gingaş tremur
Atîrnă viaţa mea de veci.”
„...Ochii mari şi minunaţi
Lucesc adinc, himeric,
Ca două patimi fără saţ
Şi pline de-ntuneric”
“Pluteau în lacrimi ochii-mi plini de vise,”
“Şi ochi ce scanteie de vii
Sunt umezi înfiorătorii
De linguşiri, de viclenii”
“Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare...”
“Păinjenit e ochiu-i de-al morţii glas etern,”
