Între noi se aşternuse odată cu seara ceva înspăimîntător, straniu, care te arunca pe tine într-o margine a lumii
pe mine mă împleticea în alta
atunci rămîneam să te petrec cu privirea, dar din pricină ca eu iubesc mai puţin, mă tot uitam în urmă
în vreme ce tu aşteptai ceva important
de aceea priveai doar înainte.
În locurile sălbatice în care am ajuns nu există vestigii
Nici urmă a trecerii timpului
peste oameni
trecutul seamănă apei de ploaie strînse în vase
doar nouă, străinilor, ne face părul mai mătăsos şi pielea parfumată
Localnicilor le aminteşte de ierburi putrede şi potop.
Atunci de singurătate mi-a venit gîndul sinuciderii în valurile lui Hokusai
cînd am auzit
cîntecul tinerei fete
Cum ne atrage Amăgitorul acela cu frumuseţea!
Şi cum din pricina Lui iarăşi şi iarăşi magnoliile de lîngă Teatru înfloresc.
Aşa cum după terminarea războiului poţi fi atins de un glonte rătăcit, tot astfel cînd crezi că toate sunt sfîrşite te atinge într-o dimineaţă aripa bucuriei
Şi toate temerile zboară într-o mie de bucăţi
În urma lor rămîne timpul torcînd ca o felină mulţumită.
Aceasta vroiam să-ţi scriu de fapt, Benjamin.
