Am ajuns în Georgia. Căpitanul a primit pe vapor o familie de vechi prieteni, care au dorit să meargă în pelerinaj la o fortăreaţă.
Fascinaţia cetăţii nu constă atît în ordinea şi rigoarea care domneşte aici, în hărnicia lucrătorilor şi generozitatea faţă de pelerini, cît mai ales în înţelepciunea lor. Logica lor monovalentă transgresează orice încercare de operaţionalizare. Şi noi am încercat să ne însuşim această modalitate de gîndire. De pildă, căpitanul a întrebat-o pe doamnă: aveţi un copil, este băiat sau fată? Da. Răspunse doamna, în urma vizitei. Este răsăritul sau apusul soarelui? ne-a întrebat fiul, văzînd soarele la orizont, mai ales că locurile erau noi. Da, i-a răspuns tatăl. Şi conversaţia a continuat cu subiecte legate de sănătate, ocupaţiile zilnice, latitudine şi longitudine.
În port, marea este îngheţată. Noaptea a fost petrecere printre marinari. În semiîntunericul sălii de bal, cerceii de argint ai femeilor străluceau. Într-un colţ, cînta Cohen cu vocea căpitanului, şi noi eram animatoarele lui:
„Tu faci echilibristică ca o zi de aprilie printre zambile …
Eu te însoţesc ca o toamnă tristă şi ploioasă
-Opreşte-te pînă nu devine totul polei...
Pleosc, pic, pleosc”
