Arid,
arid…aşa este ţinutul acesta prin care mergem de cîtva timp. Cocostîrci de
deşert, lungiţi pe picioroange ciugulesc din drumul soarelui pe boltă. Plictiseală
de consistenţa norilor pe cerul nopţii...ierburi pitice cu frunze pline de
ţepi, pietre roşiatice cu luciri de bronz, pe care poposesc colibri. Ne tăvălim în nisip de pe o
parte pe alta, ca să ne răcorim. Sub stratul uscat, nisipul e umed şi rece, ca o
încăpere cu podeaua de marmură. Miezul pămîntului susură ca un cîntec la oboi. Cînd ne ridicăm în picioare,
suntem deja acoperiţi cu armură. Prin viziera căpitanului, ochii lui ca
porumbiţele albastre din lună aşteaptă.
