partitura simpla de pian

_______________________a___ ___ _S_______________ț_ _p__________n_______ e_____a_________ _r___________

marți, 23 august 2016

Luptatorii de summo

I°ntr-o zi m-am întâlnit cu Frederic. Era una dn acele întâlniri din categoria serendipity. Eram amândoi gri, el pe dinafară,  eu insigty
mi-a spus, vreau să îți arăt ceva, nu te-am chemat aici degeaba.
Ceva? Ce? M-a mâncat limba, o tipă faină, un cântec, o stea?
O luptă. summo, ca să înțelegi cum stă chestia.
Știam câte ceva despre summo, e adevărat, destul de vag, cu niște grăsani care se tăvăleau și erau îmbracați în ceva? Oare era îmbrăcăminte chestia aia care o aveau pe ei sau putem să zicem că nu era nimica....
Când te uiți la niște luptători de summo îți vin în minte chestii de genul: cum stau oamenii ăștia cu sănătatea, cu colesterolul, cu inima, cum stau cu dragostea? Cum se deplasează? Dacă unul din ei cade pe jos, câți alții trebuie să îl ridice, și alte chestii din astea.
Frederic se uită la mine un pic. El când se uită la mine este mereu șic, dar de data asta nu prea glumea.
-          luptatorii de summo sunt ceva care seamănă cu metafora.  Hai scrie ceva despre metafora de azi din viața ta.  
-          Azi? Azi când scriu nu prea s-a întâmplat mai nimica. Am desenat, am făcut ceva de mâncat, am spălat rufe, le-am înșirat la uscat, m-am ciondănit cu sora-mea (nu pe viu, ci la aparat), am citit ceva din care mai nimic nu am aflat, maică-mea a găsit pe jos niște mușcate cu tot cu rădăcină și în câteva ghivece  le-am plantat, mi s-a dărâmat paravanul de celofan din balcon, care îmi proteja pisica de un vecin belicos și ....mă mir totuși că așa un naylon bine prins cu silicon a căzut deodată tot de  pe marginea de beton....în sfârșit....asta e, pisica mea o vreme numai în casă va sta.  Ei, și în plus am ieșit în oraș să rezolv o chestie financiară (fără succes), am pregătit o fetiță pentru bacul de vineri și am avut un moment scurt când mi s-a părut ca viața mă trage în piept. Am mâncat struguri, am băut ness cu cola, am mâncat piure cu puțin pui, am croșetat trei semne de carte. Cam asta ....a fost ziua, nimic spectaculos. Undeva în lume dramele curg șuvoi și fericirea merge când călare, când pe jos, dar nu aici la noi. La noi a fost, aș putea spune, o zi normală. Eu și Erich am făcut puțină școală în sensul că l-am învățat cum să șteargă praful de pe jos cu apă și un prosop înmuiat.  Membrii familiei mele erau bine toți, gata de culcare și,  deși bate vântul, nu e nici o aversă  sau furtună  letală. Azi m-am gândit să schimb două vorbe cu un câine aflat la ceva distanță în jos, dar nu era frumos, ditamai omul să pară ceva dubios.  Am avut un scurt moment paranoic, dar asta de la o vreme e în fiecare zi, dimineața mai ales, când  mă întreb filosofic dacă alteritățile din jurul meu chiar sunt oameni și sunt vii, m-am uitat la cîțiva copii care se jucau bucuroși.   Deci, dragul meu nu are legatură ziua asta cu metafora și nici cu summo.
-          Ba are, zise Frederic.  Da nu-ți dai tu seama .
 va urma

luni, 15 august 2016

Cum se mănâncă o ringlotă în opinia mea

Azi m-am întâlnit cu o ringlotă, am să încep cu în opinia mea pentru că am eu ceva experiență cu privire la chestia asta, dar nici chiar  așa, cum vă spuneam,  azi m-am întâlnit cu o ringlotă, ea s-a uitat la mine, eu m-am uitat la ea, nici una dintre noi nu a dat semne că ne-am cunoaște cumva, deși amândouă știam că avusesem odată și odată o întâlnire pe undeva.
În primul rând, o ringlotă este un fruct rotund, care seamănă cu pruna. Necunoscătorii chiar îi spun așa: Pruna, și când te uiți pe eticheta lor nu îți vine să crezi că ringlota e doar una, pentru că pe etichetă scrie Prune Vrac, deci asta te duce cu gândul că o prună sau o ringlotă, una sau mai multe e tot un drac. Ringlota cu pricina avea ceva inefabil,  în primul rând comunica cu mine în limba sa, a ringlotelor culese din altă țară decât a mea. Această ringlotă mă îmbia: mănâncă-mă, mănâncă-mă , nu mai sta! Eu, ce să fac, am mâncat-o, dacă nu mai răbda.
În al doilea rând, trebuie să vă spun despre ringlotă că este o un fruct care are și el, ca tot fructul un sâmbure pe undeva, dar acel sâmbure când începi să o mănânci vezi că nu este chiar așa aproape de intenția ta.  Miezul ringlotei e mai departe de periferia sa. Deci, mi-a părut bine că mi-a zis să o mănânc, pentru că așa am putut să mă plimb oleacă cu dinții și limba peste carnea sa.  A fost gustoasă, așa că am mai mâncat una.
În concluzie, a mânca o ringlotă este, în opinia mea o acțiune similară cu a urmări pe cineva, bineînțeles că nu e același lucru viceversa.


semnat : Personificarea 

marți, 2 august 2016

cu criticul de artă despre familia artiștilor, intro


dis- de- dimineață, criticul de artă mi-a șoptit direct pe un axon, în timp ce-și usca buclele de vise ploioase cu un feon:
- ce părere ai tu despre perspectiva mea? crezi că sunt un mormoloc în balta de la țopoc? desenază și tu un critic de artă  așa cum îl vede mintea ta în dimineața asta, poți să te inspiri de la ceva legat de familia ta. și apoi vom mai vedem cum stai cu viziunea.
-criticul de artă e un tip, în viziunea mea, care stă pe poziția a doua după muză, așa cum stă pe un delușor stînca. are un umăr, cel drept, ușor ridicat, poziția sa îmi spune că pentru el punctul meu de fugă este destul de îndepărtat. perspectiva mea de artist este un lucru jenant și trist, nici pînă la genunchiul broaștei nu te poți ridica, darmite la înălțimea mea. criticul de artă este un tip faimos, el este mereu tânăr, deși are în spate un trecut îndelungat și glorios, hainele sale îmi spun că nu se uzează de la săpun și că deși sunt în opinia mea gri, ele ascund culori pe care nu le pot zări ochi muritori. criticul, dacă ar fi să facem o comparație pentru cei în etate, are centura neagră la karate, daca îl privești cumva mai jos de bust, vezi ceva pe care numai cine înțelege logica poate privi frust, criticul de artă are partea a doua a corpului ca o universală venn, asta înseamnă ca e greu sa ajungi peste ani statuie dacă nu ești nici flutur și nici nu ai polen.
însă cea mai tare persoană din viața sa este sora. sora criticului de artă nu este o fantasmă, ci este chiar muza. sora critiului este, ca în pictura lui chagall, o persoană înfășurată în voaluri și în mână cu un ceasornic de buzunar. pentru artist, sora criticului este ceva trist, mai ales cînd acesta se uită în calendar și vede că părul îi devine mai rar și privirea se împăienjenește, că mâna îi slăbește ....atunci sora flutură voalurile de abanos și își pune pe cap un voal mătăsos, din alb satinat și lucios. ce credeți că face sora criticului toata ziua? când te vede disperat, strigă perspectiva de unde s-a pitulat, și ea vine pe aripi veline direct, artistule, către tine.
așadar, pentru critic, artiștii veritabili sunt sau cățeluși sau peruși.

luni, 1 august 2016

Momeala tristeții

Prinde și tu un pește cu momeala tristeții, îmi spuse Pescarul cel Mare
Cum să fac asta, l-am intrebat, se poate cu râme sau cu niște păsat?
Pescarul dădu din cap, nu, ce -i asta, te-ai alienat? Te-am trimis să scormonești în noroi  sau la depănușat?
Momeala tristeții tale e ascunsă sub pat.
Și atunci să vezi chestie, am ținut cont de acest sfat. Sub patul din mintea mea  era o poză rămasă de pe vremea când citeam zile întregi culcat și nimeni nu mă trimitea să pun brânza în frigider fix când mă gândeam la ceva, sau să iau telecomanda din fața cuiva care pe lângă mine doar când trecea imediat se enerva ;  și asta dintr-un motiv simplu de tot, pe vremea aia nu aveam nici brânză, nici telecomandă, nici frigider și nici nu intra în camera mea cineva dacă eu nu-i îngăduiam asta. În plus, culmea e că atunci aveam un pat, unde puteam sta și citi pînă mă săturam de stat.  Acum viața mea e plină de sens, am un pat, e drept că mai mult la figurat, un frigider, telecomandă și cineva care îmi spune de dimineață până seara că nu gândesc, nu trăiesc, nu exist. Să fie viața mea? Să fie moartea mea? Să fie tristețea mea? Să fie momeala mea?
Prea multa meditație,  spuse Pescarul cel Mare văzând ce repede mă dau de-a dura, vroiam să îți spun să desenezi  și  tu ceva cu albul asta de colea și să îl pui apoi pe blog să vadă și soră-mea.
Despre ce să fie desenul, îl intrebai pe maestru, și să-l pun în plic?
Despre răcoare, o barcă, o apă, ceva pescadoare, oleacă de soare, poți să faci și un palmier pitic, și undeva departe să se vadă că lumea are o limită vizibilă nu că se sfârșeste în nimic.

Atunci eu am început să fac așa cum îmi spunea, am luat o bucată de hârtie un pic mai grea,  hârtie de împachetat, cumpărată de pe un site al artiștilor, nu din aia de aruncat după ce ai terminat de mâncat, am căutat câteva culori cu tentă de alb, aveam, că am tot strâns chestii din astea  și, după ce am tăiat și măsurat hârtia, am făcut o schiță cu un creion fin, am folosit o gumă de șters din plin, apoi peste tot ce am conturat cu alb am colorat. Și uite ce a rezultat:



LinkWithin

Related Posts with Thumbnails