Figura de stil

     Era o zi de april, ca o floare fără pistil, când m-am întâlnit cu o figură de stil. Căuta ceva de pus pe dedesubt, care să facă interiorul cât mai abrupt. Ce să mă mai mir de mine, oricine a ajuns să ştie că atunci când îmi vine, urmăresc mai ceva ca un canish urma petei după venish.
Dar să revin, cum vă spuneam, totul a început cu un brânci pe tobogan. În spatele meu era o figură cumva cunoscută după uitătură, o văzusem cum venea spre mine şi îi simţisem gândurile anodine. Probabil de aceea m-am trezit la o realitate fără prea multe fapte, dar care avea legătură cu un unchi de departe. Figura de stil a acţionat subtil, nu mi-a spus, trebuie neaparat să ai un aparat de fotografiat, asta am înţeles şi fără să zică, ci mi-a zis, măi fătucă, am pus mâna pe o perucă şi uşor, uşor m-a condus în dormitor unde, să vezi ce chestie, prinsă într-un vârf de trestie, o dantelă de argint se dădea la pipăit. Am rămas puţin confuz, puţin, e adevărat, apoi m-am elucidat. Figura voia să -mi zică, dă-mi un zâmbet, măi fătucă, şi mă duc cum am venit, tot pe o rază de argint.